Vâlcea nu-și poate savura succesul obținut, duminică seara, în fața Zvezdei, scor 31-27. Accidentată în prima repriză, Valentina Ardean a primit ieri din partea medicilor o veste care a cutremurat-o: are ruptură de ligamente încrucișate, motiv pentru care va lipsi cel puțin șase luni de pe teren. De câteva zeci de ore, viața jucătoarei de la Oltchim s-a transformat într-un calvar. „Alice” nu mai răspunde la telefoane, își plânge durerea și disperarea. O banală căzătură i-a schimbat practic viața. Fără a fi lovită de vreo adversară, Valentina Ardean „s-a ales” după meciul cu Zvezda cu o ruptură de ligamente încrucișate, motiv pentru care va rata Campionatul Mondial din China. Ea va sta pe margine cel puțin șase luni, iar accidentarea îi va marca probabil și cariera. Drama căpitanului echipei naționale este cu atât mai mare, având în vedere că a ratat și precedentul Mondial, din Franța (2007), din cauza unei fracturi de stres.
Voina: „Sper să existe o eroare”
Jucătoarea și-a dat seama că lucrurile sunt serioase în privința accidentării chiar din timpul partidei, când a căzut și nu a mai respirat pentru câteva clipe. Nu a vrut să creadă că totul este atât de grav, cel puțin până nu a văzut RMN-ul. Verdictul dat în primă instanță de medicii de la Vâlcea a dărâmat-o psihic, însă cei din jur au încercat să-i mai ofere măcar o picătură de speranță. „Sper să existe o eroare, poate că și medicii se mai înșală. Trimitem RMN-ul peste tot, numai să nu fie adevărat. Vom face alte teste și la București și sper să nu se confirme. Oricum, trimit rezultatele unui prieten de la o clinică din Franța, care sper să ne dea alte vești decât cele care se știu în acest moment”, ne-a declarat Radu Voina.
Ar putea fi operată de Martens
Prin intermediul medicului ortoped Gabriel Dinu de la Spitalul Floreasca din București, președintele Ioan Gavrilescu a încercat ieri să ajungă la doctorul belgian Marc Martens, foarte cunoscut pentru faptul că a pus pe picioare mulți fotbaliști celebri. Valentina Ardean ar putea ajunge săptămâna viitoare pe mâna acestuia. „La propunerea medicului Dinu, încercăm să ajungem la medicul Martens. Până vineri este plecat în Qatar, dar săptămâna viitoare va fi la clinica lui și ar putea să o opereze pe «Alice»”, ne-a precizat Ioan Gavrilescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER